Wednesday, April 25, 2007

Cu si despre scriitori (ne)canonici

Vasile Alecsandri reprezintă un model pentru mentalitatea scriitorului paşoptist. Creaţia sa dramatică insumează monologurile ( Cînticelele Comice), comedii satirizând atmostefa şi moravurile epocii (Iorgu de la Sadagura, Iaşii în Carnaval, Ciclul Chiriţelor), drame cu subiecte din istoria naţională sau antică, etc.
Seara zilei de 24 februarie am petrecut-o împreună cu colegii de clasă, dar şi cei din a XI-a C, D şi F, într-un mod plăcut,totodată şi util la Casa Pogor. Începând cu ora 17:00 a fost pusă în scenă piesa de teatru Chitiţa în pronvinţie scrisă de Vasile Alecsandri, însă cu mici modificări facute la opera-mamă, astfel devenind actul creaţiei personale al regizorului Ovidiu Lazăr. Ce-i drept, aceasta ieşire "spre a ne cultiva/ culturaliza" a fost făcută sub îndrumarea doamnei profesor Elena Mănucă şi într-adevăr a meritat.
Spectacolul a bruscat orizontul de aşteptare al tuturor. A fost extraordinară capacitatea regizorului, dar mai ales a actorului de a menţine auditoriul curios, interesat, "treaz" pana la final. Ceea ce mi-a atras atenţia în mod deosebit a fost uşurinţa trecerii de la un personaj la altul (actorul a interpretat şase roluri), dar şi a trecerii/ transpunerii de la piesa de teatru, care se juca in momentul respectiv, la filmul care se proiecta pe pânza imaculată. Deasemenea, decorul a fost bine ales, scena fiind plină de "bobiţe" de polistiren, reprezentând "fulgii de nea", simbol al anotimpului în care ne aflam. În spatele acestui spectacol a lucrat o întreagă echipă, s-a gândit la unison, fapt care s-a şi văzut, piesa dovedindu-se a fi de o mare valoare. Cât despre Petrică Ciubotaru, actorul a pornit în căutarea autorului şi a personajelor pe care vroia să le prezinte. S-a încercat ca Alecsandri să nu fie un subiect de teză, s-a renunţat şi la arhaisme.
Nu la mai mult de o săptămână şi anume pe 4 martie, am participat la o dezbatere în care i-am avut ca invitaţi pe aceiaşi Ovidiu Lazăr şi Petrică Ciubotaru, dezbatere care a avut loc pe baza vizionării spectacolului şi a lecturării textelor lui Alecsandri- relaţia dintre efectul de lectură şi efectul de spectacol.
"Suntem bogaţi, ne putem considera o naţiune bogată cu V.Alecsandri, I.Creangă, M.Eminescu. Vasile Alecsandri este cel care păstoreşte Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi, un titan care ne-a exprimat absolut toate valorile de care dispunea si a creat întotdeauna o stare de echilibru în ceea ce a scris" afirma regizorul Ovidiu Lazăr.