3 zile de cultură

DOC EST prezintă o altă Românie- o ţară guvernată prin minciună şi manipulare.





În perioada 28-30 noiembrie 2007, Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a găzduit festivalul de film documentar DOC EST. În cadrul fesivalului deschis pentru toţi cei interesaţi, vor fi proiectate filme care ilustrează trecutul istoric zbucimat.


Printre acestea s-a numărat şi pelicula Marele Jaf Comunist, prezentată publicului ieşean în ziua de 28 noiembrie, regizată de Alexandru Solomon. Spectacolul a adunat zeci de adolescenţi curioşi să afle "povestea" din spatele filmului şi viziunea regizorală. Şase evrei, presupuşi foşti membrii ai Partidului Comunist, oameni care mai înainte lucraseră în cadrul aceleiaşi poliţii secrete, au jefuit Banca Naţională a României. Un aspect interesant este acela că filmul a fost interpretat de persoanele reale, deoarece la doar căteva luni după atac, făptaşii au acceptat să joace propriile roluri. Imediat după reconstituirea filmului, cei şase au fost condamnaţi la moarte şi împuşcaţi. Cea care a scăpat cu viaţă a fost femeia, datorită faptului că avea doi copii care necesitau îngrijire.
Valoare filmului a fost dovedită de numărul mare de spectatori, care au umplut sala. Filmul a stârnit senzaţie şi a ridicat un mare semn de întrebare asupra noţiunii de adevăr.

Realizator: Rusu Elena-Lorena

Cele 7 minuni ale Iaşului

]

Poster realizat de:

Mărgărint Cătălina

Moraraşu Irina

Rusu Lorena

Salahoru Ana-Maria

1. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
2. Biserica Trei Ierarhi
3. Palatul Culturii
4. Casa Dosoftei
5. Teatrul Naţional "V. Alecsandri"
6. Facultatea de Medicină şi Farmacie
7. Parcul Copou (Teiul lui M. Eminescu)

Rolul perturbator/ (in)formativ al NTCI

Extraordinara dezvoltare cunoscută de tehnologiile informării şi comunicării a schimbat aproape radical societatea în care trăim şi, implicit, mediul în care îşi desfăşoară activitatea structurile infodocumentare. Mediul electronic are consecinţe şi asupra rolului profesioniştilor din domeniul informãrii, dar şi asupra pregătirii pe care aceştia trebuie să o aibă. Ei trebuie să ţină pasul cu mediul informaţional aflat într-o continuă şi rapidă schimbare, să facă faţă nevoilor privind educaţia continuă.
În procesul de formare a competenţelor de informare în societate, bibliotecile au potenţialul pentru a deveni instituţii de importanţă fundamentală; ele trebuie să ofere cursuri privind căutarea informaţiei atât în formă tipărită, cât şi în formă digitalã. Bibliotecile pot juca diverse roluri în educaţia pentru cultura informaţiei. Dintre acestea, foarte importantă se dovedeşte contribuţia pe care bibliotecile o pot avea în dezvoltarea de instrumente de învăţare şi de acces la informaţie. Bibliotecile pot, de asemenea, să ofere sprijin pentru utilizarea resurselor de informare din reţea şi pentru crearea unor oportunităţi privind activităţile de învăţare în cooperare.
Profesioniştii informării şi-au însuşit deja abilităţi şi deprinderi informaţionale, cunosc principalele instrumente de informare, pe format tipărit sau elecronic, ştiu cum să folosească la maximum bazele de date ştiinţifice on-line, oferta bogată a internetului şi a mediilor multimedia.

Noile Tehnologii de Comunicare şi Informare(NTCI), în care internetul devine un punct de referinţă, sunt prezente în toate domeniile de activitate ale omului contemporan: petrecerea timpului liber, cercetarea ştiinţifică, etc. Generalizarea schimburilor electronice de informaţii şi documente, caracterul universal al acestei noi comunicări globale, planetare, rapiditatea şi caracterul spectaculos al mutaţiilor produse de această "evoluţie" este un moment cheie în istoria umanităţii.Această societate a informaţiei, despre care se mai spune că este societatea cunoaşterii şi a inteligenţei, se dezvoltă pe baza unei noi culturi a informaţiei. Schimburile de date şi comunicarea electronică generalizată între oameni şi grupuri, constituie un factor de dezvoltare individuală şi colectivă.

Acum 2 săptămâni doamna profesor Elena Mănucă ne-a prezentat nişte oferte curriculare-evenimente culturale. După mai multe alegeri şi renunţări/răzgândiri mi-am propus să mă duc cu încă vreo 9 colegi la spectacolul Harap-Alb ce avea să fie jucat pe data de 23 aprilie la Sala Studio a Teatrului Naţional, regizat de Dana şi Emil Coşeru. Înainte de a vedea spectacolul aveam deja o imagine despre cum se va desfăşura fiindcă citisem şi studiasem textul la şcoală. Mă aşteptam la mici schimbări, însă ceea ce ni s-a dat să vedem a fost peste aşteptările noastre, Harap-Alb în variantă modernă. Cei 13 studenţi, novici în actorie, dintre care 4 băieţi şi 9 fete au plimbat ochii publicului în toate colţurile sălii. Dinamici, frumoşi, plini de viaţă, şi-a intrat fiecare foarte bine în rol, piesa înregistrând un mare succes. Interesant a fost deasemenea fondul muzical, melodiile special alese pentru unele secvenţe, una care mi-a rămas încă vie în minte este cea a lui Snaps- I've got the power, pusă în momentul în care spânul a devenit stăpân, iar fiul de împărat, slugă, cerându-i toate bunurile care le avea la el: medalionul de la gât, banii, cureaua (care o săruta cu pasiune şi o arăta publicului, aşa cum fac boxeurii la câştigarea unei centuri), inclusiv telefonul mobil.
Sala a fost simplu pregătită, însă foarte bine gândit ,decorul a fost făcut de însuşi cele 13 personaje: pomii+ pomul cu mere de aur (formaţi din câte trei persoane cu mâinile sus ridicate şi îndreptate în toate direcţiile), fântâna ( formată din 5-6 persoane care se ţineau de după braţ, ca într-o horă), etc. Mai târziu prezenţa celor 5 personaje hilare a stârnit râsul în întreaga sală. Fiecare avea la el diferite simboluri care îi reprezentau numele: Gerilă(fular, fes), Flămânzilă(purta în cap o plasă de care erau agăţaţi covrigi), Setilă(avea la gât o sticluţă iar la şold o pâlnie), Ochilă(binenţeles cu cel de-al treilea ochi prins pe frunte) şi Păsări-Lăţi-Lungilă(personaj=fată, destul de înaltă, poate chiar voinică, cu fel de fel de pene şi puişori de pluş agăţaţi de haine).
Ar mai fi multe de spus , a fost într-adevăr o nouă experienţă, am rămas plăcut surprinsă de spectacol. Păcat că nu au mers şi ceilalţi colegi, cu siguranţă ar fi fost şi ei la fel de încântaţi.

Cu si despre scriitori (ne)canonici

Vasile Alecsandri reprezintă un model pentru mentalitatea scriitorului paşoptist. Creaţia sa dramatică insumează monologurile ( Cînticelele Comice), comedii satirizând atmostefa şi moravurile epocii (Iorgu de la Sadagura, Iaşii în Carnaval, Ciclul Chiriţelor), drame cu subiecte din istoria naţională sau antică, etc.
Seara zilei de 24 februarie am petrecut-o împreună cu colegii de clasă, dar şi cei din a XI-a C, D şi F, într-un mod plăcut,totodată şi util la Casa Pogor. Începând cu ora 17:00 a fost pusă în scenă piesa de teatru Chitiţa în pronvinţie scrisă de Vasile Alecsandri, însă cu mici modificări facute la opera-mamă, astfel devenind actul creaţiei personale al regizorului Ovidiu Lazăr. Ce-i drept, aceasta ieşire "spre a ne cultiva/ culturaliza" a fost făcută sub îndrumarea doamnei profesor Elena Mănucă şi într-adevăr a meritat.
Spectacolul a bruscat orizontul de aşteptare al tuturor. A fost extraordinară capacitatea regizorului, dar mai ales a actorului de a menţine auditoriul curios, interesat, "treaz" pana la final. Ceea ce mi-a atras atenţia în mod deosebit a fost uşurinţa trecerii de la un personaj la altul (actorul a interpretat şase roluri), dar şi a trecerii/ transpunerii de la piesa de teatru, care se juca in momentul respectiv, la filmul care se proiecta pe pânza imaculată. Deasemenea, decorul a fost bine ales, scena fiind plină de "bobiţe" de polistiren, reprezentând "fulgii de nea", simbol al anotimpului în care ne aflam. În spatele acestui spectacol a lucrat o întreagă echipă, s-a gândit la unison, fapt care s-a şi văzut, piesa dovedindu-se a fi de o mare valoare. Cât despre Petrică Ciubotaru, actorul a pornit în căutarea autorului şi a personajelor pe care vroia să le prezinte. S-a încercat ca Alecsandri să nu fie un subiect de teză, s-a renunţat şi la arhaisme.
Nu la mai mult de o săptămână şi anume pe 4 martie, am participat la o dezbatere în care i-am avut ca invitaţi pe aceiaşi Ovidiu Lazăr şi Petrică Ciubotaru, dezbatere care a avut loc pe baza vizionării spectacolului şi a lecturării textelor lui Alecsandri- relaţia dintre efectul de lectură şi efectul de spectacol.
"Suntem bogaţi, ne putem considera o naţiune bogată cu V.Alecsandri, I.Creangă, M.Eminescu. Vasile Alecsandri este cel care păstoreşte Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi, un titan care ne-a exprimat absolut toate valorile de care dispunea si a creat întotdeauna o stare de echilibru în ceea ce a scris" afirma regizorul Ovidiu Lazăr.

GREŞEALĂ ŞI CORECTITUDINE ÎN MEDIA AUDIO-VIDEO

În redactarea unui articol, în realizarea unui reportaj, pentru prezentarea unei emisiuni,fie TV, fie radio, se depune foarte mult efort, se sacrifică foarte mult timp: mii de ore de pregătiri, repetiţii. Cu toate acestea se mai fac unele greşeli de exprimare şi asta uneori din neatenţie dar şi din neştiinţă.Noi, cei de acasă, urmărim cu multă atenţie fiecare emisiune, observând orice greşeală de orice tip. De nenumărate ori prezentatorii clachează, însă tot sunt luaţi drept exemplu/model. Se presupune că sunt foarte inteligenţi/culţi; sunt ascultaţi de către toată lumea, iar greşelile lor provoacă râsul şi multe discuţii, bârfe, ceea ce este de fapt de plâns. Să fie oare neatenţia/ oboseala, emoţiile? ...sau lipsa de informare? Oricine are dreptul să greşească, dar "perlele" de pe posturi uneori sunt inadmisibile. Unele emisiuni tratează şi satirizează greşelile altora, cum ar fi Cronica Cârcotaşilor, difuzată miercurea pe Prima TV incepând cu orele 20.