Thursday, November 30, 2006

CĂRŢILE SUNT O COMOARĂ, ÎNSĂ NU TOŢI CUNOSC ADEVARATA LOR VALOARE

Cu toate că nu ne prea plăcea să citim, acum, o dată cu lecturarea romanelor lui Mihail Sebastian, "Accidentul", respectiv "Oraşul cu salcami", putem spune că am descoperit/am trezit în noi un anumit interes pentru lectură. Înainte citeam doar cărţi impuse de profesori, din obligaţia pe care o are elevul faţă de şcoală,totul intr-un mod obiectiv. Credem că mai sunt şi mulţi alţii care au procedat şi încă procedează la fel, care nu ştiu, nu cunosc adevărata esenţă/valoare pe care o deţine o carte. Frumuseţea acestor cărti ne-a deschis o poartă spre lectură/plăcerea de a citi.
Mihail Sebastian urmăreşte în opera sa formarea intelectuală şi sufletească a eroilor; cuprinde trecerea de la copilărie la adolescenţă, momente de criza psihologică.
Romanul "Accidentul"(1) se deschide cu imaginea în plină stradă a unei tinere doamne, pe nume Nora, trântită în zăpadă în urma unui stupid accident de tramvai. Înconjurată de un grup de trecători curioşi, victima se adresează unuia dintre aceştia, care o ajută să se ridice şi o însoţeşte pană acasă, ea având piciorul drept fracturat. Cei doi ajung să păstreze legătura. De aici începe relatarea unei frumoase şi intresante poveşti, la început a uneia de iubire/afecţiune şi nu a celor doi, Nora si Paul, după cum cred că vă imaginaţi, ci a avocatului Paul cu pictoriţa Ann. Eroul trăieşte epilogul iubirii şi geloziei faţă de persoana iubita, într-o stare de blazare şi indiferenţă aparente, ce au rădăcini dureroase in mediul vital, înclinând spre sinucidere. În această stare sufletească o cunoaste pe Nora, care are şi ea aceeaşi dorinţă de protejare a bărbatului, dorinţă ce depăşeşte eroticul.
Este de-a dreptul interesant cum Paul, reuşeşte să iasă din vechiul stil de viaţă, din permanenta stare de indiferenţă, de melancolie de pană atunci, fără speranţe de supravieţuire. Ajunge să-i fie schimbată viaţa radical, "să-l scoată din manii şi din idei fixe".
Citind veţi putea afla răspunsul/ "medicamentul"care l-a vindecat şi care i-a redat plăcerea de a trăi, de a accepta viaţa aşa cum e ea, cu bune şi rele.
"Accidentul" în fond, este un poem al sufletului unui intelectual complexat, ce işi vindecă nostalgiile cognitive si erotice...

"Oraşul cu salcami" (2) este o încercare de a refabula primele iubiri, raporturile psihologice ce se stabilesc între eternii: Paul şi Adriana. În prima parte a romanului este descris oraşul cu salcami, oraşul D... , unde eroina principală, Adriana Donciu, se îndrăgosteşte de vărul ei Paul Mlădoianu. Acesta nu peste mult timp pleacă la Bucureşti şi îşi vede de viaţa lui, căsătorindu-se cu Lucreţia Ginulescu. La fel si Adriana işi începe o nouă viaţă alături de Gelu, însă relaţia lor nu a durat aşa de mult, gândul ei fiind mereu la Paul. După ce fiecare îşi trăieşte drama alături de persoanele nepotrivite, cei doi Paul şi Adriana se reîntâlnesc in oraşul D... . Urmează o căsnicie frumoasă/fericită.
Romanul are un final fericit, dragostea triumfând.


1 comment:

ales121212 said...

Puneti counterul in Template si fotografiile in Draft.
Procesati asezand busturile voastre intr-o fotografie unica, incarcati-o pe un server de fotografii pe internet si accesati-o de acolo pe blog la About Me prin adresa URL.
Ce nu stiti sa faceti ma intrebati OK ?